Ilinca Vandici a pus ochii pe o dansatoare în club – FOTO
Aflată la filmările videoclipului Mad Heart, "Call Me Lover", unde a interpretat personajul feminin principal, Ilinca a stat mare parte din filmări cu ochii pe o dansatoare a clubului BOA.
"Ma fascinează dansatoarele de club, mai ales prin ţinuta lor. Corpul este de cele mai multe ori foarte frumos, dar costumele sunt de vis. Mi-ar fi plăcut să am şi eu un evantai din acela mare", a mărturisit Ilinca, admirând o dansatoare cu un imens evantai din pene (foto jos).
Ilinca a jucat în videoclip rolul unei tinere care reuşeşte sa pună pe jar inima unui "lover" autohton. Tânărul schimbă multe partenere, nu reuşeşte sa se lege sentimental de niciuna, dar când o vede pe Ilinca, se îndrăgosteşte pe loc. În videoclip mai apar Bianca Constantin şi Daiana Anghel.
Single-ul de debut Mad Heart , "Call Me Lover", este compus de Mihai Alexandru si remixat de DJ Yaang si Aisa.