Imaginea pe care NASA n-o poate explica! Ce a fotografiat Curiosity pe Marte?
O pată apărută în prima fotografie trimisă de robotul Curiosity de pe Marte a stârnit speculaţii în lumea ştiinţifică şi nu numai, relatează LA Times.
În imagine se poate observa o pată, chiar deasupra liniei orizontului, care dispare celelalte fotografii.
Deşi cel mai probabil pata respectivă este una de praf, rezultată în urma amartizării, NASA nu poate confirma 100% această explicaţie, aşa că adepţii teoriei conspiraţiei nu au întârziat să vină cu tot felul de alte variante, care mai de care mai fanteziste.
Una dintre explicaţiile vehiculate în ultimele zile spune că pata respectivă ar putea fi umbra vehiculului care l-a adus pe Curiosity pe Marte, sau doar o bucată din acesta. Câteva bucăţi din vehiculul care l-a adus robotul pe Planeta Roşie s-au prăbuşit la 600 de metri de Curiosity. O altă teorie susţine că ar fi vorba de o furtună de praf din depărtare.
Imaginile surprinse pe Marte au stârnit mereu entuziasmul amatorilor de fenomene paranormale. În anul 1976 Planeta Rosie a fost fotografiată de sonda Viking 1. Într-o fotografie apărea o formaţiune ciudată care semăna cu o faţă, denumită „Sfinxul de pe Marte” (foto jos).
Pe măsură ce tehnologia a avansat, imagini de o rezoluţie mult mai înaltă a demonstrat că „Sfinxul” era doar o terasă de stâncă.