Îmbulzeală la deschiderea pieţei de brânzeturi din Pipera
2 decembrie 2010 15:18
Actualitate
Ultima actualizare:
„Complexul Piaţa Românească” de pe bulevardul Dimitrie Pompeiu are 16 spaţii comerciale, cu produse tradiţionale din zona Ardealului (brânzeturi, mezeluri, pâine), dar şi produse naturiste de tip plafar, legume, fructe, produse de patiserie şi băuturi tradiţionale. La etaj, clădirea are spaţii administrative, dar şi o zonă cu produse nealimentare, cum ar fi haine, parfumuri şi încălţăminte. În spatele pieţei este deja amenajată şi o parcare de peste 50 de locuri. Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a inaugurat ieri noua piaţă, cu pâine şi sare, mâncare gătită după reete tradiţionale şi muzică populară.Noua piaţă e deschisă de luni până sâmbătă, între orele 7.00 şi 20.00, şi duminică, de la ora 7.00 la ora 17.00.