Îmbulzeală la moaştele Sfântului Nicolae - FOTO

6 decembrie 2010 11:30   Actualitate
Ultima actualizare:

Sutele de oameni au venit de la primele ore ale dimineţii să se roage la moaştele Sfântului Nicolae,care vor fi expuse până mâine seară. Cei mai mulţi au venit împreună cu copiii şi s-au rugat pentru sănătatea lor. „Obişnuiesc să merg să mă închin la moaştele Sfântului Dumitru, dar am venit şi la moaştele de aici pentru că Sfântul Nicolae este protectorul copiilor și mă rog pentru copilul meu”, a declarat Aurica Dinculescu, de 50 de ani.

Oamenii au înfruntat vremea destul de rece şi au stat şi câteva ore ca să ajungă până la moaşte, în timp ce în biserică alţi enoriaşi se înghesuiau să asiste la slujba religioasă ţinută de preoţi în zi de sărbătoare. Din cauza mulţimii de oameni care a stat la coadă, tramvaiele au circulat cu dificultate printre ei.

Mai mulți tineri decât de obicei

Mulţi cred în minunile despre care tot au auzit că le fac moaştele sfinte. „Vin des să mă rog la moaşte pentru sănătate şi cred în puterea lor şi în miracolele pe care le pot săvârşi”, a spus Georgeta Sanda, de 41 de ani. Spre deosebire de alte moaşte unde vin mulţi vârstnici, la moaştele Sfîntului Nicolae au venit mulţi tineri  să se închine pentru că au auzit de puterea tămăduitoare a acestora. Comercianţii ambulanţii au profitat şi de această ocazie şi au venit să vândă flori, busuioc şi lumânări.

Supranumit şi „Făcătorul de Minuni”, Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii şi este cunoscut ca fiind ocrotitorul copiilor. Biserica spune că sfântul s-a născut într-o familie bogată, iar după moartea părinţilor săi a devenit preot. Şi-a împărţit averea săracilor, după care a plecat în pelerinaj în Palestina şi în Egipt. Când s-a întors acasă, poporul l-a ales Arhiepiscop de Myra.

Mai multe