Impresarul lui Bozovici: „«Vamă» face circ la TV. Nu ne-a făcut o ofertă scrisă“
„Vladimir Bozovici este un fotbalist pe care mi-l doresc mult în retur. Am discutat cu el şi cu impresarul şi i-am făcut o ofertă de prelungire a contractului", ne-a spus tehnicianul giuleştenilor, Marius Şumudică. Problema este că propunerea despre care pomenesc oficialii Rapidului a fost făcută doar verbal, iar acest lucru îl deranjează pe agentul muntenegreanului.
„Am citit în presă că Bozovici nu va merge în cantonament cu echipa, dacă nu semnează prelungirea. Care prelungire? Că noi nu am primit nicio ofertă scrisă până acum. Văd în fiecare zi că apar declaraţiile şefilor de la Rapid despre propunerea de prelungire a contractului. Din păcate, eu cred că Dinu Gheorghe face circ la televizor şi atât, pentru că la noi nu a ajuns nimic concret", ne-a declarat Zvonimir Zvonco, cel care îl reprezintă pe fundaşul transferat de Rapid în urmă cu trei ani, când antrenor era Bergodi.
Vrea o mărire de 30.000 de euro
În acest moment, Bozovici câştigă 150.000 de euro pe sezon şi solicită o mărire cu 30.000 de euro a salariului său pentru a semna un nou acord. Doar că răspunsul conducerii giuleştene întârzie.
„Poate vine Moş Crăciun cu oferta. Oricum, noi nu avem voie să negociem cu alte echipe înainte de 1 ianuarie, când Bozo va intra în ultimele şanse luni de contract. Să vedem după această dată, dacă rapidiştii mai sunt interesaţi de Bozovici sau nu", a încheiat impresarul fundaşului.
Lazăr, „săgeţi" spre conducere
Căpitanul Rapidului, Costin Lazăr, se află într-o situaţie similară cu Vladimir Bozovici. „Închizătorul" nu a semnat nici el, deocamdată, prelungirea contractului cu formaţia de lângă Podul Grant. Totuşi, spre deosebire de Bozo, Lazăr spune că a primit o ofertă scrisă.
„Am cerut un timp de gândire pentru că am aproape 30 de ani, iar contractul pe care îl voi semna acum, s-ar putea să fie ultimul din cariera mea. Eu îmi doresc să continui cu Rapid, dar este normal să nu mă grăbesc. Dacă ei au spus că nu mă mai primesc în cantonament, în cazul în care nu voi semna, e treaba lor. Nu cred că aşa procedează echipele care îşi respectă jucătorii", ne-a spus Lazăr.