În aceeaşi «oală» cu Moldova, Albania şi Estonia!
Chiar în ziua meciului amical cu Italia de miercurea viitoare, naţionala lui Răzvan Lucescu va atinge un alt minim istoric: locul 52 în clasamentul FIFA.
Cu două campanii oficiale consecutive dezastruoase şi cu o singură victorie obţinută în 2010 (3-0 cu Honduras), fotbalul românesc la nivel de primă reprezentativă se prăbuşeşte de la lună la lună.
O spun statisticile forului mondial, care nu sunt deloc lipsite de importanţă. Astfel, la 31 iulie 2011, „tricolorii" îşi vor cunoaşte adversarii din preliminariile viitoare, pentru Mondialul brazilian din 2014, iar criteriul de care se va ţine cont la tragerea la sorţi va fi ierarhia FIFA de la acea dată (alcătuită pe baza rezultatelor din perioada iulie 2007 - iulie 2011).
Unde ar fi plasată România acum? Conform siteului football-rankings.info, ne-am „consolidat" poziţia în urna a patra, într-o companie deloc onorantă (Armenia, Albania, Moldova şi Estonia sunt peste noi!), la un pas de „lumea a cincea" a fotbalului european.
Desigur, clasamentul va suferi modificări în următoarele luni în funcţie de rezultatele înregistrate, însă „tricolorii" lui Lucescu jr. au o misiune în plus: dacă nu se vor califica la Euro 2012, măcar să poată spera la CM 2014.
Următorul clasament FIFA, pe luna noiembrie 2010, va fi dat publicităţii miercurea viitoare, România urmând să ia în primire locul 52, în scădere cu două poziţii.
Adică un alt minim istoric de care ne vom lovi chiar în ziua când ne vom măsura forţele cu naţionala Italiei. Aşadar, amicalul de la Klagenfurt (ora 21.30, la Pro TV) capătă conotaţii oficiale, ţinând cont că şi partidele de verificare sunt luate în calcul atunci când FIFA ierarhizează echipele naţionale.