În depresie după naştere, s-a aruncat de la etaj
24 aprilie 2010 17:25
Actualitate
Ultima actualizare:
Incidentul s-a petrecut vineri seara, în cartierul Micro 3. Potrivit poliţiştilor, victima, mamă a unui copil în vârstă de o lună, fusese externată în urmă cu câteva zile de la secţia de psihiatrie a clinicii din localitate, ca urmare a unor depresii suferite după naştere.
Femeia era afectată că nu va avea cum să îşi crească fiul. S-a aruncat de la etajul opt al clădirii, dar nu a decedat pe loc. Pământul acoperit cu iarbă i-a atenuat precipitarea.
După ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, a fost transportată cu o ambulanţă la spitalul din localitate. A decedat, însă, în urma unui traumatism cranio-cerebral.