În prag de divorţ de Camilla, Prinţul Charles e mai atent cu ţăranii lui din România

7 iulie 2014 21:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Sătenii din Viscri nu vor mai fi nevoiţi să aştepte pompierii din localităţile învecinate, în caz de incendiu. De câteva zile, au propria lor autospecială. Prinţul Charles al Marii Britanii, care are o casă în satul din Braşov, a trimis pompierii voluntari, în România, cu o maşină de stins focul care valorează 15.000 de euro.

Au mers patru zile ca să aducă în satul preferat al prinţului Charles o maşină de intervenţie în caz de incendiu. 14 pompieri englezi au venit, în weekend, la Viscri cu o autospecială de 15.000 de euro. Asta, după ce au făcut strângeri de fonduri pentru a aduna banii necesari. ”Am făcut prăjituri, am spălat maşini, am ţinut petreceri şi am primit o sponsorizare”, a povestit unul dintre pompierii englezi, pentru Pro Tv.

La Viscri nu există pompieri instruiţi, însă asta nu este o problemă pentru săteni. Oamenii s-au oferit imediat să facă voluntariat. Nouă localnici, printre care un cioban şi un vânzător la barul din sat, au primit sfaturi de la englezi şi au învăţat cum să manevreve maşina, care are volanul pe partea dreapta. ”Când vor fi intervenţii, lăsăm totul şi mergem la foc! Nu contează că maşina are volanul pe dreapta. E o diferenţă, că trebuie să schimbi vitezele cu mâna stângă, dar ne descurcăm!”, a spus un ”pompier” voluntar. Oamenii din Viscri sunt mulţumiţi acum că nu vor mai trebui să stingă focul cu găleţile, până la sosirea pompierilor din localităţi vecine, aflate la 20 de minute distanţă. Drept mulţumire, bucătăresele le-au gătit englezilor o masă cu cele mai gustoase preparate din care nu au lipsit sarmalele, gogoşile şi prăjitura cu rubarbă. 

Click! spune

Charles de Wales, prinţul moştenitor al Coroanei Marii Britanii, deţine în România cel puţin zece locuinţe. Printre acestea se află conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, o locuinţă în Viscri (judeţul Braşov), patru în Valea Zălanului (judeţul Covasna) şi alte patru în satul Breb din judeţul Maramureş. 

Mai multe