În pragul şcolii, 29 de unităţi hunedorene de învăţământ funcţionează fără autorizaţii

7 septembrie 2010 9:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Dotată cu tot ce îi trebuie, modernă şi primitoare. Aşa arată grădiniţa de la Liceul de Arte din Deva. Unitatea şcolară numără patru grupe de preşcolari care aparţin din punct de vedere juridic liceului, plus alte două grupe care nu demult erau ale Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 2. Clădirea în care cei peste 150 de preşcolari vor învăţa şi se vor juca nu are autorizaţie de funcţionare. Motivul: este prea aglomerată. Potrivit directorului liceului, Gheorghe Mihuţ, cele două grupe de la Grădiniţa Nr. 2 se află în această situaţie de mai mulţi ani. Cu toate acestea, au funcţionat, pentru că s-a avut în vedere interesul copiilor, aspect care este susţinut şi de educatoarea Maria Sângerean. “Ar fi ideal dacă am avea autorizaţie, pentru că aici există condiţii igienice foarte bune. Acelaşi lucru îl pot spune şi în ceea ce priveşte activitatea didactică. Faptul că nu avem autorizaţie este un risc, dar consider că mai bine îţi trimiţi copilul la o grădiniţă care nu are autorizaţie pentru că este supraaglomerată, decât să îl laşi acasă şi să ajungă în cine ştie ce anturaj”, a declarat, în această dimineaţă, cadrul didactic.

Prea mulţi copii, prea puţine spaţiiLa ora actuală, la nivelul judeţului Hunedoara există 29 de şcoli şi grădiniţe care, în pragul noului an şcolar, nu deţin autorizaţii de funcţionare. Unele dintre ele, în municipiul Hunedoara de exemplu, îşi desfăşoară activitatea chiar la parterul unor blocuri. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean sunt, totuşi, optimişti şi speră ca asemenea probleme să dispară în viitorul apropiat. „Unele astfel de unităţi de învăţământ sunt cuprinse într-un program de reabilitare al Ministerului Educaţiei. În plus, anul viitor vor fi înfiinţate alte câteva noi grădiniţe. Două dintre ele se vor deschide chiar în Deva”, a declarat consilierul Mircea Boian.

Citeşte pe hunedoara.adevărul.ro care sunt şcolile din judeţul Hunedoara care funcţionează fără autorizaţii.

Mai multe