În România sunt 45 de supersportive Lamborghini

29 septembrie 2009 11:55   Actualitate
Ultima actualizare:

Numărul de maşini Lamborghini existente, la ora actuală, în România este de circa 45 de unităţi, a declarat, marţi Adriana Poncea, PR&Communication Manager al Porsche România.

Reprezentanţii aceleiaşi companii declarau, la jumătatea lunii iunie, că în decursul anului 2008, şi în primele cinci luni ale lui 2009 nu s-a comercializat niciun automobil Lamborghini.

Declaraţiile vin pe fondul lansării în România a modelului Lamborghini Reventon Roadster, o decapotabilă cu două locuri, cu un motor  V12 de 6,5 litri care generează o putere de 670 CP. Preţul unei astfel de bijuterii auto este de 1,1 milioane euro (fără taxe).

În ceea priveşte comenzile primite din România, Adriana Poncea a menţionat că "seria de astfel de modele a fost limitată la numai câteva exemplare".

"Mai exact, mai puţin de 20 de pasionaţi şi colecţionari Lamborghini vor putea intra în posesia acestei maşini extraordinare, şi vor gusta astfel incomparabila plăcere de a o conduce", a apreciat purtătorul de cuvân al Porsche România.

Bolidul ajunge de la 0 la 100 km/h în 3,4 secunde, fiind una dintre cele mai rapide cinci maşini din lume. Viteza maximă atinsă de Lamborghini Reventon Roadster este de 330 km/h.

La fel ca şi Coupé-ul gamei, Reventón Roadster măsoară 4,7 metri în lungime, are un ampatament de 2665 mm, o lăţime de 2 metri şi o înălţime de 1,13 metri.

La capitolul consum de combustibil, cifrele sunt ameţitoare: urban 32,3 litri/100 km, extraurban 15 litri/100 km şi mixt 21,3litri/100 km. În cazul emisiilor de CO2, acestea au valoarea de 495 g/km.

Caroseria maşinii are o greutate proprie de aproape 1,7 tone, cu doar 25 kg mai mult decât versiunea coupé.

Toate exemplarele Reventón Roadster sunt fabricate pe linia de producţie din Sant'Agata Bolognese, la standarde supreme de perfecţiune artizanală şi calitate.

Lamborghini a fost cumpărată, în 1998, de către Audi AG, subsidiară a VW Group. În România, modelele Lamborghini pot fi doar comandate, din 2009, prin Porsche România. Momentan, nu există un showroom şi service pentru această marcă, abia din 2010 urmând să fie inaugurată o locaţie destinată prezentării modelului de lux.

Mai multe