În timp ce Argentina aşteaptă răspunsul lui, Maradona joacă fotbal cu Hugo Chavez

19 iulie 2010 14:14   Actualitate
Ultima actualizare:

Maradona încă nu s-a întâlnit cu preşedintele federaţiei Julio Grondona pentru a-şi hotărî viitorul la naţionala Argentinei, dar are timp pentru vizite în Venezuela, pentru a juca fotbal şi softbal cu dictatorul Hugo Chavez.

"M-a sunat şi mi-a zis că vine luni (n.r. azi) sau marţi, că vrea să-mi facă o vizită. I-am zis că dacă tot vine, să facem şi-un fotbal sau un softbal. Mi-a zis că se face, dacă plătesc eu", a declarat în cadrul emisiunii televizate "Alo Presidente", din Venezuela, preşedintele Hugo Chavez. Cei doi sunt foarte buni prieteni, Maradona sprijinind-ul pe dictatorul sud-american în 2009 la Caracas în cadrul unui referendum şi participând apoi la celebrarea a zece ani de la revoluţia din Venezuela.

Desigur că informaţia a luat prin suprindere presa argentiniană, mai ales că exact în zilele în care se va afla în Venezuela, adică azi şi mâine, Maradona ar fi trebuit să se vadă cu preşedintele federaţiei de la Buenos Aires, Julio Grondoa, pentru a stabili cu acesta dacă va rămâne sau nu selecţionerul Argentinei.

„În cazul ăsta, ce facem?", se întreabă retoric cotidianul argentinian Ole.

Mai multe