În vremea "Apocalipsei albe", Mihaela Drafta a invitat vedetele să descopere alături de ea plăcerile vinovate
Furtuna năpraznică de zăpadă ce a lovit Bucureștiul nu le-a oprit pe vedete să fie prezente marți seară la lansarea colecției "Glitter" a designer-ului Mihaela Drafta, organizată sub motto-ul "12 plăceri vinovate până la sfârșitul lumii".
Carmen Brumă, Geanina Ilieș, Roxana Iliescu, Ioana Maria Moldovan, Anca Rusu, DJ Wanda, Galyna, Bogdan Vlădău, medicul Mirela Miertoiu, Tino Furtună, Mirela Stelea, Andrei Nourescu sau Adela Diaconu au ținut să descopere alături de designerul Mihaela Drafta ultimele lucruri interzise înainte de așa zisul sfârșit al lumii, ce ar avea loc pe 21 decembrie anul acesta.
Astfel, după ce au avut de luptat cu o ninsoare abundentă și drumuri greu de circulat, vipurile au admirat ultima colecție de rochii lansată de Mihaela Drafta accesorizată cu genți și curele de la Fiorangelo, s-au înfruptat cu dulciuri de la Madame Lucie și au asistat la momentul lansării noului blog al creatoarei de modă găzduit de o revistă de renume din țară. Carmen Brumă, Geanina Ilieș sau Galyna au fost de-a dreptul fascinate de superbele piese de seară și cocktail create de Mihaela Drafta, realizate din mătase, tulle sau material paietat în nuanțe de argintiu, auriu, negru și nude.
Pe blogul său, Mihaela va scrie despre tendințele din modă, proiectele caritabile și de voluntariat în care se implică și va oferi sfaturi tinerilor ce vor să îi calce pe urmă în meseria de designer.