Încă o «Casnică» şi «D’Artagnan senior», la «MasterChef». O reţetă delicioasă

20 martie 2013 16:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Ediţia „MasterChef" de marţi a fost un record de audienţă. În minutul de aur al emisiunii, 22.05, peste 3.200.000 de telespectatori se uitau la show-ul culinar de la PRO TV. Cei trei chefi din juriu - Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu - au avut parte de două surprize de proporţii: Nicoleta Matea şi Alexandru Marconi.

Nicoleta este o tânără actriţă care a venit special din Viena pentru acest concurs. Fata, deşi frumoasă-foc nu i-a dat gata pe juraţi cu reţeta pregătită de ea: ficăţei cu legume cu mămăliguţă, dar a primit şorţul mult dorit, care o trimite în etapa următoare. „Diseară o să îi fac o surpriză iubitului meu şi o să dorm în şorţ", a glumit noua „casnică" de la MasterChef.

Nicoleta Matea

Având în vedere aspectul ei, Nicoleta a fost deja comparată cu Andreea Moldovan, concurenta supranumită în primul sezon „Casnica".

Nicoleta Matea este actriţă de profesie, dar îi place foarte mult să pozeze sexy

Alexandru Marconi este unchiul lui Alex Petriceanu, cunoscut sub numele de D'Artagnan. După succesul nepotului său din prima ediţie a concursului, acesta a vrut să demonstreze că talentul culinar este o tradiţie în familia lor. Fost pilot, Marconi i-a dat gata pe chefi cu preparatul său: cotlet de porc cu mere.

Alexandru a preparat cotlet de porc cu mere

Ce spune Alex Petricean:"M-am bucurat pentru el, bineinteles, insa mi-a parut sincer rau ca nu i-am putut fi alaturi chiar in acel moment si mai de ajutor.Mi-a povestit ca are de gand sa participela preselectii si l-am sustinut, impreuna cu toti ceilalti din familia noastra. Unchiul meu este un tip foarte carismatic si nu mi-am facut griji.Am discutat despre preparatul care urma sa-l prezinte celor trei Chefi, mi s-a parut foarte interesant si i-am dat cateva sfaturi.

De fapt, ca sa fiu corect, i-am comunicat la ce sa fie cel mai atent.Din pacate nu am gatit niciodata impreuna, pentru ca el a fost plecat in SUA si a revenit abia anul trecut inainte de experienta mea MasterChef. Dar am facut schimb de opinii legate de anumite retete pe care le-am gustat unul de la celalalt. Pot spune ca avem in comun aceasta pasiune pentru mancare."

Reteta Nicoleta Matea

Ficatei cu legume si mamaliguta

Ingrediente:500 gr ficatei, 2 cepe, 2 morcovi, un ardei gras rosu, un ardei gras verde, un ardei gras galben, 200 gr ciuperci, 100 ml linguri de ulei, 1 cutie de rosii, sare, piper, patrunjel verde, malai, apa.

Mod de preparare: In tigaia cu ulei incins se pun ceapa taiata, morcovul dat pe razatoarea cu ochiuri mari, ardeiul taiat feliute subtiri, ciupercile feliate si rosiile si se lasa la inabusit 10 minute. Apoi se adauga ficateii curatati si spalati si se mai lasa 10 minute. Se amesteca din cand in cand pana este gata, iar la final se condimenteaza dupa gust. Intre timp se pregateste mamaliguta. Se pun ficateii impreuna cu mamaliguta pe aceeasi farfurie si se orneaza cu morcov si patrunjel.

Reteta Alexandru Marconi

Cotlet de porc cu mere

Ingrediente:Sare, piper macinat, 1 pahar lapte, 2-4 bucati carne de porc ceafa, 1-2 linguri nuci pecan zdrobite, 2-3 nuci zdrobite, 3-4 linguri zahar brun, 1 lingura scortisoara macinata, 3-4 cartofi dulci, 3-4 mere mari, 1 pachet de unt

Mod de preparare: Se curata si se taie cartofii dulci ca pentru piure de cartofi, se pun in oala cu putina sare si se dau la foc mediu spre mare. Se pregatesc 4 bucati de ceafa fara os si nu mai groase de un deget, se pune generos pe ele in amandoua partile sare si piper proasmat, dupa care se aseaza in tigaia in care s-a pus ½ pachet de unt.

Se tin in jur de 4-6 minute pe fiecare parte tinandu-se cont de pozitia fripturii in tigaie si de cat de mare e focul. Cand incepe sa se bronzeze pe margine si sucul iese din ea, se scoate (se poate controla si cu termometrul sa fie la 160 de grade). Se scoate si se pune ori in cealaltta tigaie cu capac sau in recipientul de sticla sau ceramica cu capac.

Se curata si se taie merele in felii de 3-4 mm, dupa care se pun in tigaia de teflon in ¼ pachet de unt si se toarna peste si amestecul format din zahar, scortisoara, nuci si sare. Cand au inceput merele sa se immoaie, se scot incet cu grija sa nu se zdrobeasca.

Dupa ce se controleaza daca s-au fiert cartofii, se scoate apa si se terciuiesc cu zdrobitorul adaugandu-se ¼ pachet de unt si 50ml de lapte. Cand s-au terciuit bine se adauga o lingurita de zahar si un varf de cutit de scortisoara.

Se aseaza apoi friptura pe farfurie dupa ce se taie in doua si se aseaza o parte peste cealalta peste bucatile de mere puse in evantai sau gramada nucile se pot aseza peste tot inclusiv friptura sau spatiile goale. Piureul se pune ori gramada opus lor sau in forma de semiluna sau happy face. Peste toata farfuria se trag dungi de ulei de masline paralele sau in zig-zag. Combinat cu ochiuri de otet balsamic negru. Se serveste la masa acoperita farfuria cu capacul de argint cu servetel sub farfurie si sub furculita si un alt servetel sa inconjoare lama cutitului de steak.

Mai multe