Incident între Hagi şi un agent de pază înaintea meciului cu Konyaspor!
Potrivit sursei citate, la intrarea în stadionul din Konya, un agent de pază i-a adresat jigniri lui Ufuk, spunând: "A venit «kova»" (n.r. - în traducere găleată, cuvânt care folosit în legătură cu fotbalul înseamnă "care primeşte mult goluri"). Hagi şi antrenorul portarilor de la Galatasaray, Nezihi Baloglu, s-au enervat foarte tare, iar românul a sărit la bărbat, întrebându-l: "Tu cine eşti mă?". Nezihi Baloglu a afirmat că bărbatul nu are niciun drept să jignească şi a cerut să intervină justiţia în acest caz. Ca urmare a acestui incident, agentul de pază a fost îndepărtat din zona stadionului.
Formaţia Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Konyaspor, într-un meci din etapa a XVII-a, ultima a turului campionatului Turciei. La acest meci, poarta echipei din Istanbul a fost apărată de Aykut Ercetin, Ufuk Ceylan fiind rezervă.