Inedit! A fost inventată bicicleta fără lanţ!

4 octombrie 2010 15:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Stringbike, vehiculul pe două roţi pus la punct de trei designeri maghiari, schimbă total perspectiva pe care o aveam până acum cu privire la bicicletă.

Gábor Rácz, Róbert Kohlheb şi Olivér Vonhauser de la firma Schwinn Csepel Zrt au revoluţionat bicicleta.

Au dat uitării lanţul care îi enerva pe mulţi, mai ales atunci când sărea, notează Agenţia Rex. Vehiculul conceput de ei se bazează pe un mecanism central alcătuit din fire din oţel, un sistem de pedale, discuri şi braţe mobile.

O experienţă plăcută

Inventatorii, care au prezentat pentru prima dată vehiculul Stringbike (bicicleta cu corzi, în traducere) luna trecută, în Italia, susţin că acesta prezintă foarte multe avantaje.

În primul rând, costul de fabricaţie este redus, iar perioada destinată asamblării sau dezasamblării este scurtă. De asemenea, designerii susţin că persoanele care au făcut deja măcar o plimbare cu Stringbike s-au declarat încântate.

Nu numai că au catalogat experienţa ca fiind plăcută, dar au afirmat că vehiculul este mai eficient întrucât nu mai există tradiţionalul angrenaj.

Practic, bicicleta se deplasează cu ajutorul a două unităţi identice, dar orientate în sensuri opuse. Prin rotaţia pedalelor, un braţ mobil se deplasează înainte şi înapoi faţă de ax.

Segmentul din faţă trage o coardă în jurul unui tambur situat pe roata din spate, iar astfel aceasta din urmă este forţată să se mişte. Cum ambele părţi se mişcă simetric, un braţ întotdeauna se deplasează înainte, iar roata din spate este mereu trasă.

Inventatorii spun că sistemul de pedale poate fi şi el modificat şi adaptat anumitor funcţii - curse sau plimbări - iar roata din spate poate fi demontată foarte uşor pentru a fi depozitată.

Cei trei designeri recunosc că sistemul poate părea complicat, dar susţin că acesta funcţionează perfect şi chiar ar putea însemna sfârşitul bicicletei tradiţionale.

Citeşte AICI întreg articolul

Mai multe