Infotrafic: Risc de polei pe mai multe drumuri din ţară

13 februarie 2010 22:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Drumurile sunt în cea mai mare parte umede, deci există condiţii de formare a poleiului, la producerea acestui fenomen contribuind şi vântul, care va sufla moderat, cu intensificări local, în jumătatea sudică a ţării şi la munte, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române

Pentru noaptea de sâmbătă spre duminică meteorologii au mai prognozat ninsori pe arii relativ extinse în vestul, nordul şi centrul ţării.

Din informaţiile primite până la ora 21:30, pe drumurile de pe raza judeţului Argeş a început să se formeze polei şi se împrăştie material antiderapant, potrivit Centrului Infotrafic.

Poliţiştii rutieri avertizează că cele mai grave accidente rutiere înregistrate în cursul zilei de sâmbătă au avut drept cauză neadaptarea vitezei la condiţiile unui carosabil alunecos, acoperit de zăpadă sau polei.

În judeţul Arad, pe DJ792, în zona Seleuş, un autoturism a derapat şi a intrat în coliziune cu un microbuz care circula din sens opus. Trei persoane au decedat, iar o alta a fost rănită grav.

De asemenea, în judeţul Timiş, pe un drum judeţean, un autoturism s-a tamponat de o autoutilitară, în accident pierzându-şi viaţa două persoane, iar în judeţul Cluj, pe DN1, în zona Poieni, un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren. O persoană a decedat, două au fost rănite grav, iar o alta uşor, aminteşte Agerpres.

Mai multe