Iniesta, Torres şi Marchena, pelerinaj de patru săptămâni

14 iulie 2010 7:22   Actualitate
Ultima actualizare:

Cotidianul „Marca" notează că a venit momentul ca internaţionalii spanioli să-şi respecte promisiunile pe care le-au făcut în cazul în care vor deveni campioni mondiali, printre acestea fiind pelerinajele, vopsirea părului în culori fosforescente sau aruncarea cu paraşuta. La fel ca la ediţia din 2008 a Campionatului Mondial, cotidianul „Marca" le-a cerut internaţionalilor spanioli să noteze într-un plic ceea ce ar face în cazul în care ar deveni campioni mondiali, plicurile urmând să fie deschise doar în cazul în care Spania ar urma să câştige competiţia din Africa de Sud. Potrivit sursei citate, Andres Iniesta, care a marcat golul din finala cu Olanda, a promis că va efectua „Drumul lui Iacob" („Camino de Santiago" - este numit drumul străbătut de pelerini pentru a ajunge la mormântul apostolului Iacob din Santiago de Compostela), la fel ca Fernando Torres şi Carlos Marchena. Asta înseamnă că cei trei vor trebui să meargă pe jos aproximativ 170 de kilometri, iar pelerinajul ar dura nu mai puţin de patru săptămâni.

Arbeola renunţă un an la Coca-ColaUn alt fotbalist care a promis să călătorească a fost Xabi Alonso, care ar vrea să efectueze înconjurul lumii pe acelaşi traseu parcurs de Phileas Fogg, protagonistul din romanul lui Jules Verne „Ocolul Pământului în 80 de zile". La rândul său, Alvaro Arbeloa a promis că va rezista un an fără să consume Coca-Cola, Pepe Reina că îşi va lăsa barba să crească până la 31 august, iar Xavi a cerut ca atât jucătorii, cât şi jurnaliştii spanioli, care s-au ocupat de CM, să se tundă la zero.

Mai multe