Inna a dat lovitura din nou: este „Artistul Anului” în Polonia

24 aprilie 2010 16:23   Actualitate
Ultima actualizare:

Românca Inna ne oferă în continuare motive de mândrie. Dacă în alte domenii nu stăm prea bine, cel puţin din punctul de vedere al imaginii pe care ne-o facem în străinătate, în muzică lucrurile stau altfel.

Cântăreaţa venită de la malul mării pentru a cuceri industria muzicală autohtonă a mai reuşit o lovitură. Inna a fost desemnată „Artistul Anului 2010" în Polonia, la gala Premiilor ESKA organizată de un post de radio local şi desfăşurată vineri seară, în Varşovia.

Sursa foto: www.inna.ro

Distincţia, cea mai importantă care se acordă unui artist internaţional, confirmă succesul fenomenal de care se bucură Inna în străinătate.

La Premiile ESKA, Inna a împărţit scena cu OneRepublic, White Lies, Oceana, Melanie Fiona şi alţi 13 muzicieni internaţionali sau locali. Ea a cântat "Amazing", piesa promovată în prezent pe plan european.

Sursa foto: www.inna.ro

În România, Inna a câştigat anul acesta, în martie, premiul pentru cel mai bun artist la secţiunea "Pop-Dance", la Premiile Muzicale Radio România Actualităţi.

I-a luat faţa lui Lady Gaga

Anul trecut, în decembrie, Inna a ajuns pe primul loc în topurile Billboard, la secţiunea „Hot Dance Airplay", ce contorizează difuzările la posturile de radio din Statele Unite, cu piesa „Hot".

Cântecul, deja foarte popular în Europa de Est, a ajuns în februarie şi la posturile de radio din Marea Britanie. Pe Youtube, în numai zece luni,"Hot" a fost vizualizat de peste 17 milioane de ori.

Şi Edward Maya a intrat în Billboard

Edward Maya este alt artist din România care s-a descurcat foarte bine în străinătate. El a reuşit să intre în topurile Billboard înaintea Innei, datorită hitului „Stereo Love".

Succesul melodiei este probat şi de vizualizările pe Youtube, care au depăşit 33 de milioane.

Mai citeşte:

Inna: "Nu m-am dus eu la Van Damme, el a venit la mine" - VIDEO

Inna ameninţă legendele muzicii româneşti

Inna i-a suflat premiul lui Lady GaGa - VIDEO

Mai multe