'Inseparabilii' Varga şi Bălan s-au întors la Unirea Urziceni
Cei doi jucători de la Sportul Studenţesc şi-au văzut împlinit visul, acela de a juca în Liga Campionilor. Saltul l-au făcut direct din liga secundă, acolo unde nu au apucat să debuteze în noul sezon.
Patronul Sportului Studenţesc le-a îngăduit celor două talismane ale sale să plece spre Urziceni, echipă care s-a arătat interesată de serviciile celor doi încă de la finele sezonului trecut.
Varga şi Bălan au fost împrumutaţi sezonul trecut la echipa din Bărăgan, alături de jucătorii Unirii reuşind să cucerească titlul.
Cei doi sunt împrumutaţi la Urziceni până la finele acestui an.
Este de aşteptat ca această mutare să fie una de bun augur pentru Vasile Şiman, care ar putea primi oferte bune de transfer în urma unor evoluţii bune ale celor doi în Liga Campionilor.
După ce a reuşit parafarea celor două împrumuturi până la data de 1 septembrie, Unirea Urziceni îi va putea trece pe cei doi jucători pe lista UEFA pentru partidele din grupele Ligii Campionilor, listă ce trebuie trimisă forului european până marţi seară.
Jucătorii au ajuns deja la Urziceni, iar oficialii clubului ialomiţean au înregistrat deja contractele celor doi la Liga Profesionistă de Fotbal în cursul zilei de marţi.
"Am ajuns deja la Urziceni împreună cu Tibi Bălan. Împrumutul nostru la Unirea Urziceni e ca şi făcut şi ne bucurăm că am revenit", a spus Varga.
Dacian Varga şi Tiberiu Bălan au evoluat la Unirea Urziceni şi în sezonul trecut, primul însă doar în returul campionatului. Varga a bifat 14 jocuri pentru ialomiţeni, în care a reuşit să înscrie de 4 ori, în timp ce Bălan a evoluat în 25 de meciuri şi a reuşit să marcheze tot de 4 ori.