Institutul Medico-Legal: Andreea Bârlea este fiica lui Adrian Păunescu, potrivit testului ADN

13 iunie 2012 9:13   Actualitate
Ultima actualizare:

Medicii legişti au făcut lumină în cazul paternităţii lui Adrian Păunescu, care nu şi-a recunoscut legal fiica, Andreea Bârlea, grefieră la tribunal. Expertiza ADN a relevat că Andreea Bârlea are acelaşi ADN cu regretatul poet.

Comparaţia profilelor ADN s-a realizat întâi cu probe de salivă prelevate de la surorile gemene ale Andreei, iar apoi cu cele ale fraţilor Ana-Maria şi Andrei Păunescu.

Andreea Bârlea a declarat  că poetul ştia de existenţa ei, iar apoi a fost convins că îi e fiică din anul 1982, când au mai trecut printr-un test de paternitate.

"Prin tot ce am făcut ştiu că împlinesc dorinţa tatălui meu - aceea de a mă recunoaşte ca fiică, dorinţă pe care nu a reuşit să o realizeze. Simt că umplu un gol extrem de dureros pentru mine", a mărturisit Andreea Bârlea pentru evz.ro.

Adrian Păunescu a murit în noiembrie 2010, la 67 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A avut patru copii, Ioana, Andrei, Ana Maria şi Andreea, din trei relaţii diferite.

Mai multe