100 de ani de la Bătălia de la Somme, locul unde au murit peste 1 milion de oameni

A fost un carnagiu cum istoria nu mai văzuse până atunci. Marele Război avea să se transforme odată cu Bătălia de la Somme în marele măcel. Peste un milion de soldați, de ambele tabere, și-au pierdut viața în cele patru luni cât a durat lupta murind doar pentru a cuceri câteva hectare de pământ.

Bătălia de pe Somme s-a desfășurat între 1 iulie și 1 noiembrie 1916, fiind considerată una dintre cele mai mari bătălii din Primul Război Mondial și cea mai sângeroasă ciocnire dintre două tabere beligerante din istorie. Numai în prima zi de atac, britanicii au pierdut 57.000 de oameni, iar până la sfârșitul campaniei militare, Aliații și Puterile Centrale au pierdut laolaltă peste 1,5 milioane de soldați., după cum relatează History.com.

Regimentele britanice cădeau unul după altul

Dezastrul militar suferit de englezi nu s-a datorat neapărat numai superiorității armatei germane, dar în special incompetenței generalilor care și-au trimis val după val soldații la moarte sigură în bătaia mitralierelor. Francezii au reușit în schimb să avanseze progresiv pe front mult mai bine decât britanicii și cu mult mai puține pierderi. Numărul soldaților britanici uciși la Somme depășește totalul celor omorâți în Războiul Crimeei, Burilor și-n cel Corean la un loc. Francezii, care au avut și mai puține divizii, au pierdut în jur de 2.000 de soldați. Până la sfârșitul ofensivei au fost uciși 420.000 de englezi, 200.000 de francezi și 465.000 de germani, dar în cazul lor cifrele sunt încă incerte, potrivit sursei citate.

Pentru a ne face o ide despre cât de dezastruoasă a fost situația britanicilor, este bine să amintim de Regimentul I Newfoundland, care a fost anihilat în doar 30 de minute în apropiere de satul Beaumont Hamel – au murit 700 din cei 800 de militari, conform site-ului Collectionscanada.ca.

A existat vreo strategie?

La începutul anului 1916, Franța a propus o ofesivă franco-britanică de-a lungul râului Somme. Din cazuza evenimentelor care au decurs la Verdun, englezii au fost nevoiți să-și asume rolul major în atacul de pe Somme. Astfel, pe 1 iulie 1916, armata a atacat flancul de nord al râului cu 14 divizii, în timp ce francezii au ales partea mediană și pe cea sudică folosind cinci divizii. Pentru apărare, germanii au mobilizat șapte divizii. Atacul englez a fost planificat de Douglas Haig și Henry Eawlinson, numai că aceștia au propus două stiluri diferite de luptă, astfel că planul a fost încă de la început sortit eșecului, neavând destulă coordonare.

Strategia Generalului Haig a fost să înceapă cu un bombardament timp de opt zile cu scopul de a distruge toate cuiburile de mitraliere germane. După aceea, Generalul Rawlinson avea să avanseze cu Divizia a IV-a către Bapaume, alături de Divizia a III-a a Gen. Allenby. Între timp, francezii, conduși de Generalul Fayolle urmu să atace în suful râului. Pe hârtie planul părea că va funcționa, dar în realitate bătălia s-a desfășurat cât se poate de nefavorabil pentru Aliați.

Artileria englezilor nu a fost suficientă pentru a înlătura barierele din sârmă ghimpată ale germanilor, încetinindu-i pe soldați și fiind astfel ținte sigure în fața mitralierelor germane care doar îi așteptau și-i ocheau. Iar aceasta nu era decât prima linie de apărare. Francezii au fost mai eficienți deoarece aveau experiență acumulată în bătălia de la Verdun și dispuneau de artilerie mai grea; au preferat să atace în papura de pe maluri, câștigând astfel mai mult teren și suferind mai puține pierderi.

S-au folosit și soldați canadieni în timpul ofensivei Aliaților

După ziua de 1 iulie, situația intrase într-un impas pentru că s-a dovedit că germanii săpau tranșee de apărare mai repede decât puteau avansa soldații englezi, împotmolindu-se în liniile de apărare germane. La Somme s-a conturat treptat un război de uzură și generalii au fost aspru criticați pentru că au făcut greșeala de a prelungi bătălia până în iarnă.

Cu toate că majoritatea surselor istorice consemnează în termeni generali că la Somme s-a dat o confruntare între armata franco-britanică și germană, în tabăra Aliaților au fost și divizii extraeuropene. Pe 15 septembrie, Diviziile Canadiene a doua și a treia au lansat un atac asupra tranșeelor germane din jurul satului Courcelette.

Ofensiva a avut un caracter inovativ la acea vreme – artileria a fost lansată înaintea trupelor care înaintau atacând, forțând astfel inamicul să stea ascuns în tranșee pentru a se feri de rafalele de gloanțe și obuze; tot acum a fost folosit pentru prima dată în istoria războaielor o nouă mașină militară – tancul. Ofensiva canadiană s-a soldat cu un avans semnificativ al trupelor franco-britanice pe Frontul de Vest. Dar chiar și după ce canadienii au pierdut 7.000 de oameni, progresul pe câmpul de bătălie tot nu a fost suficient.

Un memorial al durerii

Poate că în cele din urmă Aliații au câștigat, reușind să-i facă pe germani să se retragă, dar sutele de mii de soldați uciși au fost prețul plătit pentru a cuceri câteva hectare de teren. Poate că statele Europei Occidentale par în prezent aliați eterni, uniți prin cultură și spiritul democratic, dar nu trebuie să uităm că nu a fost mereu așa, iar cea mai sângeroasă bătălie din istorie s-a dat chiar între statele occidentale.

Brexitul a dovedit că încă există numeroase numeroase neînțelegeri și conflicte de interese. Astăzi, pe locul unde au murit peste un milion de oameni, la Somme, străjuiește Mausoleul Thiepval, cel mai mare memorial de război din lume. Acesta a fost ridicat în memoria celor căzuți pe acest front; pe pereți sunt inscripționate numele a peste 70.000 de soldați, ale căror trupuri n-au mai putut fi găsite, ceea ce înseamnă că aceștia nu au un mormânt al lor.

Surse :

http://www.history.com/topics/world-war-i/battle-of-the-somme

http://www.collectionscanada.ca/first-world-war/interviews/025015-1400-e...

http://www.newpartsblog.ro/oameni-si-locuri/un-secol-de-la-sangeroasa-ba...

Rodney Castleden, „Conflicte care au schimbat lumea”. Traducere din limba engleză de Raphael Cristian Cîrlig. București: Editura Meteor Press, 2009.