100 de milioane $ pentru drumul pe care a mers Iisus
Arheologii au scos la iveală pavajul pe care Iisus Hristos a păşit în urmă cu peste 2000 de ani, în drumul său către Templu. Au fost nevoie de 100 milioane $, bani strânşi din donaţii şi o muncă de aproape 15 ani, desfăşurată în subteran, sub un câmp de cartofi.
Drumul Pelerinilor, către Templul lui David din Ierusalim, a fost deschis vizitatorilor pentru prima oară duminică, 30 iunie. La inaugurare au fost prezenţi ambasadorul SUA David Friedman, senatorul american Lindsey Graham şi înalte personalităţi israeliene.
Drumul către cel de Al Doilea Templu a fost descoperit în 2004 de o echipă de muncitori chemată să repare o conductă spartă pe un câmp de cartofi.
Proprietarul câmpului s-a opus excavării, aşa că arheologii au fost nevoiţi să invoce un act normativ care prevede că subteranul aparţine statului Israel, în timp ce suprafaţa aparţine proprietarului, care nu doreşte să îşi compromită recolta.
În felul acesta au putut deschide un şantier arheologic subteran, însă costurile au fost fabuloase. Noroc însă cu donaţiile generoase ale unor miliardari precum Roman Abramovici, patronul clubului Chelsea şi ale fondatorului Oracle Larry Ellison.
S-au strâns 100 milioane $ şi a fost amenajată o veritabilă mină pe o distanţă de aproape un kilometru pentru a putea excava 320 de metri din drumul pe care Mântuitorul l-a parcurs către Templu, în urmă cu mii de ani.
Tunelul porneşte din cartierul palestinian Silwan, din apropierea Bazinului Siloam, unde pelerinii se spălau înainte de a intra în lăcaşul sfânt. Din cauza conflictului israeliano-palestinian, lucrările au fost îngreunate şi au durat aproape 15 ani.
Pe lista donatorilor s-a aflat şi omul de afaceri american Sheldon Adelson, un politician republican apropiat al preşedintelui Donald Trump. Inaugurarea a fost organizată duminică de autorităţile israeliene pentru a sublinia aprecierea pe care afişează faţă de Administraţia Trump pentru decizia de a muta ambasada la Ierusalim.