5 femei redefinesc frumusețea. Află mai multe despre modelele controversate

9 iunie 2015 20:29   Internațional
Ultima actualizare:

Mulți specialiști au încercat să definească frumusețea, să-i impună anumite criterii, de exemplu, de simetrie, însă niciunul nu a reușit să o descrie cu adevărat. Câteva modele neconvenționale sunt de părere că frumusețea nu poate fi definită.

Operațiile estetice, machiajul și tratamentele de frumusețe sunt foarte populare în rândul femeilor care încearcă să ajungă la chipul perfect, însă iată ce spun aceste fotomodele despre frumusețe, citate de harpersbazaar.com.

Lea T

Manechinul transsexual a fost descoperit de designerul Givenchy, Riccardo Tisci, și a devenit imaginea companiei spre sfârșitul anului 2010. După acest succes, Lea a apărut într-o mulțime de editoriale din reviste. Mai mult, în anul 2014, modelul a devenit imaginea Redken, devenind primul manechin transsexual declarat care a reprezentat o companie globală de produse cosmetice.

„Îmi place foarte mult să lucrez cu Redken pentru că ei apreciază toate tipurile de frumusețe. Ei cred în individualitatea persoanei și cred că asta este foarte important”, a declarat frumosul model.

Denise Bidot

Aceasta a fost primul model „plus-size” care a mers pe podiumul „Săptămâna Modei la New York”. În plus, fotomodelul a apărut în campanii pentru companiile Target, Forever 21, Macy’s și Nordstrom, iar acum este purtătoare de cuvânt pentru campania „Curves”, organizată de fotografa Victoria Janahshvili, care propune o conversație despre acceptare și o imagine pozitivă asupra propriului corp.

„Tot ce contează este să te simți confortabil în pielea ta. Nu există o modalitate greșită de a fi femeie”, a spus Denise.

Rain Dove

Manechinul lesbian androgin nu își face probleme atunci când vine vorba despre felul în care arată, care îi permite să fie model atât pentru îmbrăcăminte de femei, cât și pentru îmbrăcăminte de bărbați și crede că întreaga ei carieră reprezintă o formă de activism.

„Cred că este un tip diferit de activism. Femeile nu ar trebui să trebuiască să-și asume rolul unui bărbat pentru a se simți puternice. Ele ar trebui să își poată asuma propriul rol. Asta e ideea pe care încerc să o promovez, că nu ar trebui să diferențiem între hainele pentru bărbați și cele pentru femei. Ar trebui, pur și simplu, să fie haine pentru oameni”, susține Rain.

Winnie Harlow

Winnie Harlow, alias Chantelle Brown-Young, este un fotomodel de 19 ani care suferă de boala vitiligo, o afecțiune a pielii care cauzează apariția mai multor zone decolorate la nivelul tenului. După ce a fost tachinată majoritatea vieții ei, Winnie a publicat un videoclip pe internet în anul 2011 unde a vorbit despre boala ei. Acum, tânăra femeie tocmai a lansat o nouă campanie de primăvară cu Diesel și pășește pe podiumurile din toată lumea.

„Singura persoană care te poate face să nu te simți frumoasă ești tu”, a spus frumosul manechin.

Jillian Mercado

Mercado suferă de distrofie musculară, o boală care nu o lasă să se ridice din scaunul cu rotile, însă acest lucru nu îi minimalizează frumusețea, care poate fi văzută în campaniile pe care le-a realizat pentru Diesel și Nordstrom.

„Era o vreme cînd mă comparam cu oamenii din jurul meu... curând am realizat că trăiam o minciună. Trebuie să încetăm să mai căutăm consiliere încercând să aflăm cum să fim frumoase, pentru că putem fi propriile noastre busole”, a spus Mercado.

Mai multe