7 răniţi în accidentul din Ungaria sunt în stare gravă
Şapte răniţi nu au putut fi transportaţi în România pentru că ar putea avea nevoie în orice moment de o nouă operaţie. Însă, 11 victime ale accidentului din Ungaria au ajuns vineri noapte la Bucureşti.
Cei trei decedaţi în accident vor fi aduşi în ţară imediat după ce vor fi gata formalităţile. Între timp, poliţia din Ungaria a decis să-l aresteze pe şoferul TIR-ului bulgăresc, de 26 de ani, care a izbit microbuzul cu români. Şi el este rănit, dar se află sub pază permanentă a poliţiştilor. Microbuzul cu cei 21 de români plecase din Galaţi spre Milano. Pe autostrada M5, microbuzul a fost izbit în spate de tirul bulgăresc şi aruncat în şanţ.
Un alt accident grav s-a petrecut în Ungaria, sâmbătă noapte, în care au fost implicaţi patru români. Un autoturism condus de un cetăţean român circula pe autostrada M43, în direcţia Szeged -Mako, când şoferul a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, a rupt parapeţii şi s-a oprit în şanţ, informează Ministerul de Externe.
În autoturism erau alţi trei români, din care doi se află la spital, cu leziuni foarte grave, iar unul a decedat. Rudele celor patru se aflau în altă maşină şi a văzut grozăvia.
Se ţin lanţ accidentele românilor în Ungaria! O persoană a murit şi şase au fost rănite duminică