800 de femei, membre ale grupării Stat Islamic, au fost reţinute în Siria

10 februarie 2018 15:21   Internațional
Ultima actualizare:

Aproximativ 800 de femei care s-au alăturat grupării Stat Islamic (SI) sunt reţinute în regiunile kurde din nordul Siriei împreună cu copiii lor, informează dw.com.

Printre persoanele reţinute se numără 15 femei germane. Ele fac parte din cadrul grupării jihadiste, iar copii lor se află în mai multe tabere dinr egiune, fiind expuşi pericolului şi trăind în condiţii mizere. Femeile provin din 40 de ţări ale lumii, inclusiv Canada, Franţa, Marea Britanie, Turcia şi Australia. Ele ″se află într-o situaţie foarte dificilă. Condiţiile nu sunt deloc bune, în special pentru copii″⁣, a afirmat Houry, expert al organizaţiei Human Rights Watch, adăugând că ele vor să se întoarcă acasă, chiar dacă vor avea de-a face cu justiţia.

Mai mult decât atât, reprezentantul a făcut ape la guvernele europene şi le-a solictat să fie permisivă cu copiii acestor femei şi să le permită celor mici să se reîntoarcă în ţările natale, căci ei nu sunt vinovaţi pentru alegerile neinspirate ale părinţilor. ″Copiii nu au comis nici un fel de infracţiuni. Ei sunt victimele războiului şi deseori ale unor părinţi radicalizaţi″⁣, a conchis Houry. 

Mai multe