A alergat desculţ 5.400 km în 114 zile
S-a făcut alergător de cursă lungă ca să intre în Cartea Recordurilor! Californianul Patrick Sweeney a pornit într-o aventură din Los Angeles până în Boston doar în tălpile goale. Maratonul lui s-a încheiat după 114 zile.
Alergătorul s-a aventurat în cursa de-a lungul Americii pe 16 ianuarie, chiar de ziua lui, în Los Angeles, şi a încheiat-o la 9 mai, în Boston. Patrick Sweeney, în vârstă de 36 de ani, a participat la un maraton demn de Cartea Recordurilor, parcurgând în 114 zile nu mai puţin de 5.400 de kilometri, o distanţă echivalentă cu 128 de maratoane. Americanul a decis anul trecut să facă o călătorie pe jos, în pas alergător şi desculţ, între cele două coaste ale Americii. Pentru asta, s-a pregătit temeinic în parc, dar şi la maratoanele anterioare organizate în Boston. A îndurat caniculă în deşert, care i-a umplut tălpile de băşici şi bătături.
A mers prin zăpadă, de-i degerau degetele de la picioare, dar tot nu s-a oprit. Când era în faţa unui pericol, Sweeney „accelera”, deşi simţea că-l lasă puterile. Energia şi-a procurat-o din cafea neagră, cartofi prăjiţi, sandvişuri cu unt de arahide şi avocado, foarte bogate în grăsimi, proteine, carbohidraţi şi fibre.
Picioarele lui bătute de vreme şi kilometri l-au determinat să-şi termine cursa ca să intre în Cartea Recordurilor. Doar ocazional purta încălţări minimaliste, nişte sandale cu talpa subţire, pentru a nu-şi vătăma picioarele. Aventurierul s-a luptat şi cu tornadele de pe coasta de est, însă a ajuns la destinaţie. Deşi a îndurat schimbări de temperaturi şi şi-a suprasolicitat corpul, Patrick Sweeney este perfect sănătos din punct de vedere fizic şi mental.