A fost lăsat 8 zile singur cu fiica sa de doi ani. Cum s-a descurcat
Stefen Chow, un fotograf din Beijing, a pornit în aventura vieții lui atunci când a hotărât să-și ia fiica de doar doi ani într-o excursie în doi. Au lăsat-o pe mama micuței acasă și timp de opt zile au avut parte de mult doritul timp tată-fiică.
S-a confruntat cu îngrijorarea celor din jur și cu întrebări precum: Cum va dormi cea mică la prânz? Cum se va descurca fără mamă? Cu toate acestea, a avut curajul să experimenteze și să cunoască lumea deodată cu fiica lui, anunță Upworthy.
Decizia a fost luată dup ce Stefen s-a gândit că cea mai bună modalitate ca micuța lui să învețe despre lumea care o înconjoară este să o vadă. Astfel, a cumpărat bilete de avion și au mers în Taiwan, unde au avut parte de experiențe incredibile: au biciclit de-a lungul coastei estice a Taiwan-ului, au vizitat o fermă, s-au plimbat cu barca alături de pescari, au mers cu trenul și au râs în hohote.
Ce a învățat bărbatul despre relația cu fiica sa poate fi privit ca o lecție de oricine: copiii sunt deștepți, neînfricați și empatici, se creează o legătură indestructibilă între tată și copil, dar și între tată și mamă, dar și că micuții au capacitatea de a înțelege lucruri pe care oamenii mari nu prea cred că le pot trece prin filtrul gândirii lor.