A fost martor la naşterea fiului, deşi se afla la 4.000 km depărtare VIDEO
Un bărbat din Australia şi-a dat seama că va rata naşterea celui al treilea fiu al său, din cauza muncii. Tehnologia a făcut însă posibil ca tatăl să fie martor la acest moment, chiar dacă se afla la 4.000 km depărtare.
Jace Larke lucrează într-o parte retrasă din regiunea Queensland din Australia, iar soţia sa locuieşte în Perth, la 4.000 km depărtare. Drumul durează o zi cu maşina, iar bărbatul deja se împăcase cu gândul că nu va putea fi prezent la naşterea fiul său, conform sfglobe.com.
Însă datorită unei tehnologii create de Samsung, el a putut să fie martor la momentul în care Allison a născut.
Cu ajutorul unei camere de filmat şi a unei căşti speciale, Jace a trăit experienţa live: el a avut o vedere de 360 de grade a camerei de spital în care se afla soţia sa şi s-a simţit ca şi când ar fi fost lângă ea.
"Un bebeluş sănătos şi o mamă sănătoasă şi eu am putut să văd totul live. Nimic nu se compară cu clipa în care îţi vezi copilul pentru prima oară", a spus Jace.