A găsit o felicitare ruptă în tren. Mesajul tulburător

23 decembrie 2015 12:01   Internațional
Ultima actualizare:

Câteodată gândurile sincere pot să-i rănească pe destinatari, în ciuda intenţiilor noastre bune.

Un călător din Melbourne (Australia) a descoperit în vagonul unui tren o felicitare de Crăciun ruptă, semn că nu a fost bine primită. Intrigat, acesta a pus bucăţile la loc, dornic să afle ce conţinea, potrivit Daily Mail.

Cele câteva rânduri pot fi considerate o lecţie de viaţă, deşi sunt dure.

„Lucruri rele se întâmplă câteodată oamenilor buni, dar felul în care reacţionezi la aceste lucruri e ceea ce te defineşte.

Întotdeauna ai de ales. Ai în faţă lucruri mai bune, dar totul e în mâinile tale, e responsabilitatea ta.

Să ai un Crăciun fericit.

PS. Nu mai bea. Caută pe cineva să te ajute.”

Imaginea cu felicitarea ruptă a fost publicată pe Reddit marţi, 22 decembrie, şi a atras foarte multe reacţii. Peste 4.000 de comentarii au dezbătut conţinutul acesteia, s-au întrebat dacă este veritabilă şi au ridicat problema alcoolismului în Australia.

„Se pare că persoana care a trimis felicitarea a avut intenţii bune, dar să-i aduci aminte cuiva de obiceiurile proaste mi se pare o idee proastă”, a scris cineva.

Mai multe