A găsit un gândac în mâncarea comandată în restaurant. Reacția clientului, halucinantă
A vrut să servească o porție de tăiței într-un restaurant, dar a găsit un ingredient adițional neplăcut atunci când i s-a adus comanda. Clientul a luat însă o decizie la care nu se aștepta nimeni.
Întâmplarea s-a petrecut în provincia Hunan din China. Clientul le-a dat proprietarilor restaurantului un ultimatum: fie mănâncă ei gândacul pe care l-a găsit în farfuria sa, fie riscă o amendă de aproape 700 de euro.
În mod surprinzător, proprietarul restaurantului a fost imediat de acord să mănânce gândacul, fără să se plângă, ba mai mult, chiar a refuzat să mai primească banii pe comandă, informează Daily Mail.
Potrivit unor surse locale, restaurantul este deschis de 11 ani, dar niciodată nu s-aconfruntat cu o astfel de problemă. Unul dintre angajați a izbucnit în lacrimi atunci când a văzut că proprietarul a mâncat gândacul pentru a-și proteja restaurantul.
În perioada următoare a fost realizată o inspecție și s-a descoperit că restaurantul folosea echipament foarte vechi și nu avea facilitățile necesare pentru a elimina dăunători precum muștele sau șobolanii.Proprietarilor li s-a cerut să închidă restaurantul pentru cinci zile până vor face schimbările necesare.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!