A murit de 36 de ori într-un an! Suferă de o boală rară care o ţine în patul de spital VIDEO

6 martie 2015 18:55   Internațional
Ultima actualizare:

O tânără, în vârsta de doar 21 de ani, suferă de o boală cumplită care face ca inima ei să se oprească din senin. Astfel, Sara Brautigam a fost declarată moartă de 36 de ori într-un an.

Sara suferă de ceea ce specialiştii numesc sindromul tahicardiei posturale ortostatice. Tânăra a fost diagnosticată cu această boala pe când avea 17 ani. În adolescenţă, Sara a făcut canoe de performanţă dar a fost nevoită să abandoneze sportul din cauza maladiei de care suferă, informează mirror.co.uk.

Sara are palpitaţii extrem de puternice, care îi opresc bătăile inimii.

Din păcate însă, aceasta nu este singura afecţiune de care suferă. A mai ajuns de alte 64 de ori la spital, tot în ultimul an, din cauza unei complicaţii care îi face încheieturile extrem de fragile.

"Există simptome înainte să se întâmple: mă simt ameţită sau foarte obosită, apoi mă simt şi când aş adormi. Aud totul în jurul meu şi simt că incerc sa ţip, dar nu pot. Atunci când mori, ultimul simţ pe care îl pierzi este auzul. Aşa mi se întâmplă şi mie. Când îmi revin, am dureri groaznice în piept şi mă simt foarte epuizată", a povestit Sara pentru mirror.co.uk.

Mai multe