A suferit arsuri pe 65% din corp! Incredibil ce urmează să facă
Pentru unii, arsuri pe 65% din suprafața corpului poate însemna sfârșitul unei vieți normale. Nu și pentru ea. Tânăra de 28 de ani este mai convinsă ca niciodată că își va putea îndeplini visul. Turia Pitt (28 de ani) vrea cu orice preț să își sfideze doctorii, care i-au spus că nu va mai alerga niciodată.
La 24 de ani a suferit arsuri grave. Turia a fost implicată într-un incendiu în timp ce participa la Ultra Marathon, în Australia de vest. A rămas cu cicatrici evidente pe tot corpul, chiar și pe față. Medicii i-au dat un verdict întunecat, spunându-i că nu va mai putea face ceea ce o pasionează: să alerge.
Dar asta nu a oprit-o pe Turia, ci, dimpotrivă, i-a dat și mai mult curaj să facă tot posibilul pentru a-și îndeplini visul. „Când eram în spital, mi s-a spus că nu voi mai alerga niciodată. A fost ca și cum o lumină s-a aprins în capul meu. M-am gândit «Vă viu arăta eu, voi face un Ironman (un triatlon, n.r.) într-o zi»!”, a mărturisit ea.
La patru ani după tragicul accident, Turia Pitt este hotărâtă să participe la triatlonul Ironman în Portul Macquaire. Pe 1 mai, tânăra va înota pe o distanță de 3.8 kilometri, va pedala 180 de kilometri și, în cele din urmă, va alerga 42.2 kilometri. „Mama și partenerul meu, Michael, veneau în camera mea de spital în fiecare zi și îmi ziceau «Haide, ridică-te, este timpul să te antrenezi pentru Ironman», iar eu mă ridicam”, a mai povestit tânăra.
Data triatlonului se apropie cu pași repezi, iar Turia este din ce în ce mai emoționată. „Nu am făcut niciodată unul (un triatlon, n.r.), sunt înspăimântată”, a mărturisit ea, însă fără să ia în considerare opțiunea de a renunța la concurs.