A ucis doi oameni, apoi s-a lăudat cu fapta sa pe internet
O tânără din Statele Unite care abia a obținut carnetul de șoferi, a ucis doi oameni într-un accident rutier. Incidentul a fost atât de grav, încât știrea a apărut pe toate posturile de televiziune americane. Din acest motiv, fata a crezut că este un motiv de mândrie că a devenit celebră printr-o crimă și s-a lăudat cu fapta sa pe internet.
Brianna Longoria (18 ani) a publicat pe contul ei de Facebook un comentariu prin care arată cât este de bucuroasă că a devenit celebră după ce a ucis doi oameni într-un accident rutier, relatează Metro.co.uk. „Sunt peste tot la știri”, a scris aceasta pe rețeaua de socializare.
Longoria se afla în mașină împreună cu alți prieteni. Ei au fost duși la spital pentru a fi tratați, dar au avut răni minore. Accidentul l-a produs din cauză că nu a oprit la semaforul care îi arăta culoarea roșie și a lovit în plin un alt vehicul care circula regulamentar. Polițiștii investighează acum dacă tânăra se afla sub influența alcoolului sau drogurilor.