A vâslit 7.403 km timp de 93 de zile să treacă Atlanticul

12 martie 2017 20:49
Ultima actualizare:
Barca nu este dotată cu motor sau pânze

Nu a văzut uscatul timp de 93 de zile, în schimb s-a întâlnit cu rechini uriaşi şi a călărit valuri de aproape 20 de metri înălţime! Iată povestea sud-africanului care a plecat din Maroc şi a traversat Atlanticul, până în Antigua.

A stat pe apă 93 de zile, a vâslit de exact 2.001.852 de ori şi a mâncat doar hrană rece de la conserve timp de trei luni.

Într-un interviu acordat National Geographic, Bertish a povestit: „M-am întâlnit cu toate vietăţile posibile şi imposibile.

Pe Ocean a suportat temperaturi de 38 grade Celsius

Pe sub mine a înotat Marele Rechin Alb şi o balenă mi-a făcut duşul de dimineaţă într-una din zile”. De meserie surfer profesionist, Chris Bertish, de 42 de ani, a trebuit să vâslească stând în picioare 12-15 ore pe zi, pentru că barca de 6 metri pe care şi-a confecţionat-o singur nu îi permitea să se „tolănească”.

După 70 de zile, simţea că vrea să renunţe

Ambarcaţiunea cântăreşte 613 kg şi în partea din faţă este dotată cu un mic spaţiu de stocare pentru apă, provizii şi un mini-dormitor. Tot în „papuc” Bertish şi-a amenajat şi un centru de comandă dotat cu radio, GPS, telefon prin satelit, radar şi un aparat de desalinizare a apei oceanice.Pe întreaga durată a călătoriei lui, sud-africanul a ţinut legătura cu suporterii săi prin intermediul unui jurnal postat pe Internet.

Joi, 9 martie, a ajuns în Antigua

Pentru că bărcuţa putea fi uşor răsturnată de siajul unui vas de croazieră, Bertish a avut grijă să emită semnale de atenţionare pe întreaga durată a aventurii lui. „După 70 de zile îmi venea să renunţ. A fost momentul critic al călătoriei. Din fericire, atunci au început furtunile şi valurile de peste 20 de metri înălţime, care m-au obligat să fiu alert, atent şi tot timpul în gardă. Asta mi-a mai reglat starea de spirit”, a povestit Bertish, care a plecat din Agadir, Maroc, la finele lui 2016 şi a ajuns joi în Antigua.

Mai multe