Acceleratorul de particule, din nou în căutarea tainelor Universului

6 aprilie 2015 16:12   Internațional
Ultima actualizare:

Acceleratorul de particule de la Geneva (Elveţia) a fost repornit duminică după doi ani de verificări şi înlocuirea unor componente cu altele mai puternice. Scopul final este studierea materiei întunecate care acoperă circa 96% din Univers.

Noi descoperiri se aşteaptă abia la mijlocul anului viitor. Repornirea acceleratorului de particule, situat la frontiera franco-elveţiană, provoacă un mare interes în sânul comunităţii ştiinţifice. Timp de doi ani, cât a fost oprit, sute de ingineri şi tehnicieni au participat la repararea şi consolidarea acestuia. În prezent, acesta funcţionează cu energie mai ridicată şi va permite confirmarea sau infirmarea unor importante teorii.

A costat 3,76 miliarde de euro

În noiembrie 2009, cel mai sofisticat instrument ştiinţific din lume, acceleratorul de particule LHC al CERN, a fost inactivat din cauza unei păsări şi a câtorva bucăţele de pâine scăpate de aceasta asupra unei instalaţii externe de răcire. Firimiturile de pâine scăpate de o pasăre au provocat un scurt circuit, ducând la o uşoară încălzire a acceleratorului de particule. Construirea acestui instrument ştiinţific de o precizie neegalată, a durat mai mult de 12 ani, a mobilizat peste 7.000 de fizicieni şi a costat 3,76 miliarde de euro.

Mai multe