Accidentul din Muntenegru în imagini. Reconstituirea VIDEO a tragediei

25 iunie 2013 18:18   Internațional
Ultima actualizare:

Şoferul care conducea "autocarul morţii" a apăsat prea mult pe pedala de acceleraţie la intrarea într-un tunel. Din mărturiile, celor care au scăpat cu viaţă din tragedie, se pare că totul a început în momentul în care rulau cu o viteză prea mare pentru o zonă atât de periculoasă.

Mai mulţi turişti au mers la şofer şi i-au spus să încetinească, însă bărbatul a ingnorat rugăminţile pasagerilor. La ieşirea din tunel, şoferul şi-a dat seama că în faţa are un alt autoturism şi a încercat să-l depăşească, potrivit rtv.ro.

După ce a intrat în depăşire, cel care conducea autocarul a văzut  că este la un pas să lovească un copil aflat pe marginea drumului şi a pierdut complet controlul volanului. Autocarul a lovit balustrada care separa drumul de prăpastie şi a căzut pur şi simplu în gol.

Oamenii care nu au avut centuri de siguranţă au sărit pe geamurile autocarului şi astfel o parte dintre ei au reuşit să se salveze, potrivit martorilor.

Foarte mulţi dintre cei care aveau prinse centurile de siguranţă au rămas striviţi între fiarele contorsionate ale autocarului.

Mai multe