Acordul pentru Brexit al lui Johnson adoptat într-un prim vot în noul Parlament britanic

20 decembrie 2019 19:50   Internațional
Ultima actualizare:

Deputaţii britanici şi-au exprimat vineri o susţinere iniţială faţă de acordul Brexitului al premierului Boris Johnson, care deschide calea unei ieşiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, relatează AFP.

Withdrawal Agreement Bill (WAB) a fost adoptat cu 358 de voturi la 234 - o primă etapă în procesul care urmează să-i permită liderului conservator să scoară regatul din Uniune la data prevăzută - 31 ianuarie 2020.

”Astăzi (vineri), noi realizăm promisiunea pe care am făcut-o poporului şi împachetăm votul cu privire la Brexit de Crăciun”, a declarat Boris Johnson înaintea votului în Camera Comunelor.

Procesul legislativ urmează să continue după sărbători, iar Guvernul mizează pe o aprobare finală la 9 ianuarie.

După asentmentul reginei Elizabeth a II-a, Parlamentului European (PE) nu-i rămâne decât să ratifice acordul.

Mai multe