Acum 50 de ani se deschidea Festivalul de la Woodstock

Acum 50 de ani, pe 15 august 1969, debuta Festivalul de la Woodstock (SUA), ce a devenit un eveniment ce avea să schimbe, practic, lumea. Cele trei zile și jumătate ale festivalului au adus laolaltă aproape 500.000 de oameni, dar și unele dintre cele mai mari nume ale muzicii folk și rock ale timpului.

A fost considerat punctul maxim al mișcării hippie și „flower-power”, într-o Americă sătulă de violență, de războiul din Vietnam și care se decisese să protesteze prin „Trei zile de pace și muzică”, deviza festivalului, visând să oprească politicile agresive ale statului, ale Sistemului, prin dragoste, droguri, muzică șu flori. Din păcare, n-au reușit, altfel, cu siguranță, însăși lumea de azi ar fi fost una mai bună. Dar atunci s-a născut și nostalgia eternă în sufletele unora că exista alternativă la ceea ce autoritățile tindeau și vor tinde întotdeauna să impună ca singură variantă reală a istoriei. În vara lui 1969, America era confuză. Își pierduse inocența – după o expresie celebră – odată cu asasinarea marii speranțe a democrației, JF Kennedy, în noiembrie 1963, apoi a reverendului Martin Luther King, în aprilie 1968 și, nu în ultimul rând, a fratelui fostului președinte american, Robert Kennedy, în iunie 1968, considerat mare favorit la alegerile prezidențiale din toamna acelui an. Fiecare pe rând, dar și laolaltă, fuseseră priviți ca marile speranțe ale Americii în a construi un viitor mai bun, mai drept, mai omenos, într-o țară încă măcinată de ecourile segregării rasiale, de „rănile” războiului din Vietnam, aflat în plină desfășurare și care secerase deja mii de vieți de tineri americani, dar și de „duhul atomic” al confruntării din „războiul rece”, cu URSS. Reacția unei mari părți a tineretului american și nu numai a fost revolta pașnică, dar fermă. Iar „purtătorii de cuvânt„ ai acestei rebeliuni anti-Sistem, erau vedetele muzicii folk și rock. Ceva plutea în aer.

500.000 de spectatori au fost prezenți în cele trei zile de concerte

A fost meritul a patru tineri – totți având sub 26 de ani – că au făcut posibilă concretizarea acelei stări de spirit într-un festival ce avea să intre în legendă, chiar dacă nimeni nu bănuia asta pe atunci. Michael Lang, John P. Roberts, Joel Rosenman şi Artie Kornfeld, aceștia au fost cei patru. Au trecut prin problem ce păreau insurmontabile, au avut și ceva noroc, apoi, cân lucrurile nu mai puteau fi anulate sau întoarse, după cum declara Michael Lang, mai târziu: „Nu mai aveam altă opţiune decât să ne punem centura de siguranţă şi să ne «ţinem» bine în acest carusel“. E o poveste întreagă cum s-a ajuns ca festivalul să se țină, de fapt, pe pământul fermei aparținând unui anume Max Yasgur, în localitatea Bethel, de fapt, la 69 de kilometri de Woodstock, locul inițial vizat de organizatori.

Cert este că nimeni nu se aștepta la mai mult de 50.000 de participanți, număr ce părea rezonabil față de suprafața de 2,4 kilometri pătrați ai fermei-gazdă. Dar, ceva era în aer, cum spuneam. 50.000 de oameni se strânseseră deja încă din 12 august, cu 3 zile înainte de deschiderea festivalului. Apoi, a urmat un alt uriaș puhoi, de s-a pus problema intervenției Gărzii Naționale, pentru că aproape jumătate de million de oameni au umplut spațiul respective și se estimează că încă aproximativ 1 milion au fost întoarse din drum. E drept, se anunțau recitaluri grozave, aproape toate numele mari ale muzicii folk și rock semnând contracte cu organizatorii: Jimi Hendrix, The Who, Jefferson Airplane, Greatful Dead Santana, Creedence Clearwater Revival, Joan Baez, Janis Joplin, Joe Cocker, The Band, Ten Years After, Canned Heat și mulți alții. Într-un gest pe care, probabil, l-au regretat toată viața, cei de la Led Zeppelin – considerată, pe atunci, dar chiar și azi, cea mai mare trupă de rock a lumii – au preferat un concert mai bănos, în altă parte, Bob Dylan - un simbol al mi;c[rii pacifiste a anilor '60 - nu a putut ajunge, unul dintre fiii lui fiind chiar atunci în spital, iar pe cei de la The Doors, organizatorii s-au ferit să-i invite temându-se de ce ar fi putut face incontrolabilul Jim Morrison pe scenă. Dar chiar și așa, a fost sufficient pentru ca totul să se transforme în legendă.

Jimi Hendrix a cântat în închiderea evenimentului

Sutele de mii de oameni au dormit sub cerul liber, ori prin corturi sau mașini, iar deasupra cîmpului plutea o ceață ca un duh „născut” de la fumul jointurilor cu marijuana. O ploaie torențială a transformat totul într-un uriaș teren noroios, dar și cu ajutorul alcoolului, al marijuanei și al LSD-ului, drogul psihedelic la modă, tinerii cântau, dansau, se sărutau ori făceau dragoste la propriu, într-un fel de uriaș spectacol dionisiac, ale cărui fapte puteau părea revoltătoare celor „scrobiți”, pioni ai un sistem ce te vroia „spălat pe creier” și doar bun executant. Tot ce se dorea era muzică, libertate, pace și iubire, cei patru „stălpi” esențiali ai „noii lumi” visate de cei prezenți. „Make love not war!”, adică „Faceți dragoste, nu război!”, deviza curentului flower-power a răsunat peste timp, amplificat de „fenomenul Woodstock”.

Și pentru trei zile și jumătate, între 15 august și dimineața zilei de 18 august, acolo, la Woodstock 1969, chiar s-a putut asta. În zorii ultimei zile, cea de 18 - ziua a patra, de fapt, ce nu era inclusă în planificarea inițială - mai rezistaseră cam 30-40.000 de oameni ca să-l vadă pe marele chitarist Jimi Hendrix închizând festivalul. Dar mitul Woodstock deja se născuse. Organizatorii au pierdut mulți bani, datoriile fiind achitate abia spre mijlocul anilor 80, mai ales din veniturile obținute prin filmul documentar realizat despre festival. După o perioadă de grație a „vocii publice”, a „societății civile”, cum îi spunem azi, ce a culminat, probabil, cu ajungerea la suficientă putere a unui ziar încât să provoace demisia „celui mai puternic om din lume”, președintele SUA, în speță, Richard Nixon, în 1974, din cauza „Afacerii Watergate” și după câțiva ani de uluială și căutări de soluții, Sistemul s-a regrupat. Și a revenit în forță odată cu guvernarea lui Ronald Reagan, președintele SUA între 1980-1988. Iar spiritul Woodstock a mai rămas viu doar în cei care au trăit acele vremuri și, poate, în unii dintre urmașii lor. Dar n-a avut forța și șansa de a schimba lumea în sensul dorit. O utopie periculoasă, probabil, pentru spiritul materialist al societății și pentru „rolul” repartizat fiecăruia în „puzzle”-ul social creat de Putere. Anul acesta, când s-ar fi sărbătorit tocmai 50 de ani de la momentul '69, evenimentul planificat să aibă loc în amintirea acelor clipe, a fost anulat. Motive financiare, schimbarea locului etc, au dus la trista decizie. Woodstock 2019 nu va exista. Dar Woodstock 1969 va dăinui, cu forța unui simbol, în amintirea și sufletele unor generații. Cât va fi ca ele să trăiască și să inspire și alte generații cu spiritul Woodstock…