Africa de Sud: Cazurile Covid-19 s-au triplat în trei zile. Omicron, motivul exploziei de îmbolnăviri

4 decembrie 2021 11:51   Internațional
Ultima actualizare:

Numărul cazurilor de Covid-19 s-a triplat în Africa de Sud, țara care a descoperit noua variantă Omicron. Oficialii sunt de părere că e foarte posibil ca tulpina recent descoperită să fie cauza acestei creșteri vertiginoase. Omicron ar urma să devină dominantă în fața variantei Delta.

Bilanțul infectărilor zilnice din Africa de Sud s-a triplat de marți până joi, ajungând la 11.500 și este în continuă creștere. Comparativ, la mijlocul lunii trecute se înregistrau în medie 200-300 de cazuri pe zi.

Oficialii au o veste bună, însă, conform digi24.ro: numărul spitalizărilor cu COVID este relativ mic. Deși și acesta este în creștere, este într-un ritm mult mai scăzut decât în timpul valului Delta. Acest lucru s-ar datora, spun experții, vaccinării, care are un rol definitv în prevenirea cazurile severe. 

Citește și

Numărul infectărilor cu Omicron din Marea Britanie a crescut dramatic: ”Vorbim deja de transmitere comunitară”

OMS avertizează: interdicțiile de călătorie sunt inutile. Cum ar putea, de fapt, încetini lupta împotriva Covid-19​

Perioada de incubație pentru Omicron, 21 de zile?

Proiecţiile privind evoluţia Omicron arată că, în două-trei luni, aceasta va depăşi răspândirea tulpinii Delta, devenind dominantă. ”Probabilitatea apariţiei şi răspândirii comunitare a tulpinii Omicron în ţările din UE este extrem de mare. Deşi nu au fost raportate decese în urma infectării, tulpina este considerată un <<monstru>> pandemic, având în vedere mutaţiile periculoase pe care le-a dezvoltat”, se arată în comunicatul ECDC.

Cercetătorii avertizează că în cazul celorlalte variante ale virusului SARS-CoV-2, perioada de izolare era de 14 zile, însă în cazul Omicron se vorbeşte deja de 21 de zile. 

Mai multe