Agenţia Europeană a Medicamentului adaugă alergii grave pe lista de posibile efecte secundare ale vaccinului AstraZeneca

12 martie 2021 16:56   Internațional
Ultima actualizare:

Alergii grave urmează să fie adăugate pe lista cu posibile efecte secundare ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, după ce acest tip de reacţii au fost identificate în Regatul Unit, a anunţat vineri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Agenţia a anunţat joi că anchetează - separat - cu privire la o problemă legată de tulburări de coagularea sângelui, care a determinat Danemarca, urmată de o serie de ţări europene, să suspende folosirea vaccinului dezvoltat de laboratorul britanico-suedez AstraZeneca şi Universitatea Oxford.

EMA a anunţat însă că vaccinul este sigur la utilizare, potrivit news.ro.

Ea a anunţat vineri într-un comunicat că a ”recomandat o actualizare a informaţiilor despre produsul (AstraZeneca-Oxford) în vederea includerii anafilaxiei şi hipersensibilităţii (reacţii alergice) ca efecte secundare”.

”Actualizarea are la bază un examen al 41 de rapoarte de anafilaxie posibilă, observată după aproximativ cinci milioane de vaccinări în Regatul Unit”, precizează agenţia, cu sediul la Amsterdam, în rezumatul activităţii Comitetului său însărcinat cu evaluarea riscului medicamentelor.

”În urma unei examinări atente a datelor, (Comitetul) a estimat că o legătură cu vaccinul este probabilă în cel puţin anumite dintre aceste cazuri”, precizează ea.

EMA precizează însă că anafilaxia sau ceea ce ea numeşte ”reacţii alergice grave” este deja ”un efect secundar cunoscut care poate apărea, foarte rar, la vaccinare”.

Informaţii despre vacinul AstraZeneca-Oxford arată deja că persoanele care se vaccinează cu acest vaccin este necesar să fie ţinute sub ”observaţie strânsă timp de cel puţin 15 minute” după administrarea vaccinului, în vederea depistării unor reacţii alergice.

Mai multe