Aici tortura femei monstrul din Italia

26 noiembrie 2017 20:23   Internațional
Ultima actualizare:

Presa italiană dezvăluie alte detalii îngrozitoare în cazul lui Aloisio Francesco Rosario Giordano, bărbatul care a sechestrat-o, a lovit-o şi a violat-o, timp de 10 ani, pe românca Mihaela Maricela C. Agresorul a stat după gratii cinci ani, după ce o supusese unor chinuri de neimaginat pe o altă tânără.

Trecutul lui Aloisio Giordano (52 de ani) e marcat de violenţă. Reporterii publicaţiei italiene Il Post au publicat o fotografie a bărbatului ares­­tat miercuri pentru că a sechestrat, vreme de zece ani, o femeie din România.

În 1995, Giordano fusese condamnat la cinci ani de închisoare pentru o faptă similară. Italianul ţinuse prizonieră o altă tânără de 23 de ani, care a reuşit să fugă şi să anunţe poliţia.

Carabinierii au descoperit unelte cu care individul îşi tortura victima. Printre altele, un scalpel folosit pentru provocarea unui avort, o bucată de lemn cu care o sodomiza pe femeie şi alte obiecte pentru practici sexuale bizare. În 1999, agresorul a fost eliberat condiţionat pentru bună purtare.Mihaela şi cei doi copii rezultaţi în urma violurilor au fost descoperiţi de carabinieri miercuri seară, într-o localitate din Calabria, sudul Italiei.

Din 2007, românca (29 de ani) a fost ţinută captivă într-o cameră subterană, fiind violată şi bătută. “Casa ororilor” n-avea curent electric, iar şoarecii colcăiau peste tot.

Tânăra nu mai făcuse baie de un an, iar rănile de pe corp erau cusute cu fir pescăresc.

Mai multe