Alegeţi-vă! Insulele greceşti au fost scoase la vânzare
Din cauza datoriei uriaşe de 323 de miliarde de euro, Grecia şi-a scos o parte din cele 6.000 de insule la vânzare. E o ocazie unică pentru cei care au bani. Cine îşi doreşte o insulă proprie are de unde să aleagă.
Grecia este nevoită să vândă din numeroasele sale insule pentru a se salva. Însă nu numai insulele greceşti sunt scoase la vânzare. Cine are bani poate să aleagă oricând. Trebuie ştiut doar cum se poate cumpăra o insulă şi ce trebuie făcut.
La ce preţuri trebuie să ne aşteptăm?
Cea mai ieftină insulă aflată acum în vânzare costă 51.000 de euro, şi se află în statul Maine (SUA), iar cea mai scumpă este insula Linai din Hawaii, de 460 de milioane de euro. Preţul depinde de existenţa apei curente, a electricităţii sau dacă permite acostarea. Multe insule care sunt scoase la vânzare nu sunt locuibile şi necesită mari costuri pentru a fi amenajate.
Ce obstacole se ivesc?
Trebuie să vă asiguraţi că nu vă loviţi de birocraţie când le achiziţionaţi. Asiguraţi-vă că puteţi să aveţi acces la insulele cumpărate. Să nu vă treziţi că deveniţi o ameninţare pentru securitatea naţională a statelor din vecinătate.
Cum se ajunge la insula cumpărată?
Transportul până la insulă poate fi o problemă. S-ar putea să fie nevoie să vă deplasaţi cu elicoptere, hidroavioane sau iahturi de pe continent până la aceasta. De asemenea e bine să ştiţi ce vecini aveţi, dacă sunteţi în siguranţă pe ea.
După ce aţi cumpărat-o, vă aparţine pentru totdeauna?
Depinde. Unele se pot cumpăra şi altele pot fi deţinute doar o perioadă de timp. În general se post închiria pentru 99 de ani.