Alertă la Buckingham! Un chinez a încercat să pătrundă în palat cu un cuțit
Un student chinez a încercat să pătrundă în Palatul Buckingham cu un cuțit ascuns în pantof. Hang Zhang a fost arestat imediat la intrarea în palat, când încerca să treacă de controlul securității.
Tânărul de 25 de ani a fost dus la o secție de poliție din centrul Londrei, unde a fost percheziționat. Asupra lui a fost găsit un cuțit, anunță Evening Standard.
Inițial a fost arestat pentru încălcarea proprietății, dar după o evaluare medicală, acuzațiile au trecut spre deținerea unei arme albe. A fost adus de două ori în fața instanței. Poliția a declarat pentru presa din Marea Britanie că nu există suspiciuni de terorism.
Este crezut că Regina Elisabeta a II-a nu se afla în reședință în momentul cu pricina. Din luna mai a anului acesta și până în prezent, au existat patru alerte de securitate la Palatul Buckingham.