Alertă mondială! Un lider influent spune că deține o bombă cu hidrogen

10 decembrie 2015 17:36   Internațional
Ultima actualizare:

La sfârșit de 2015, lumea pare a fi într-o permanentă tensiune. Numeroasele atentate și atacuri din ultima perioadă par să fi instaurat o stare de panică, iar oamenii încep să speculeze declanșarea unui eventual război. Toate acestea se întâmplă în contextul în care în campania de bombardamente din Siria, Rusiei i s-au alăturat mai multe țări europene, în speranța că vor reuși să combată terorismul.

Tuturor acestora li se adaugă o nouă amenințare: o bombă cu hidrogen. Un lider influent susține că ar deține o astfel de armă și că țara lui are „arme nucleare puternice”, potrivit Mediafax. Această informație a fost dezvăluită cu ocazia unei inspecții la un sit militar istoric.

„Munca bunicului meu Kim Il-sung a transformat Coreea de Nord într-o țară cu arme nucleare puternice, capabilă să detoneze bombe atomice și cu hidrogen ca să își apere independența și demnitatea națională”, a declarat Kim Jong-un, liderul Coreei de Nord.

Acesta a vorbit în repetate rânduri despre armele nucleare pe care le deține Coreea de Nord, însă aceasta este prima dată când este menționată o bombă cu hidrogen. Cu toate acestea, un expert în serviciile secrete îi contestă afirmația.

„Nu avem nici o informaţie că statul ar fi dezvoltat o bombă cu hidrogen. Nu credem că ţara care nu a reuşit să miniaturizeze bombele nucleare ar avea tehnologia necesară pentru a produce o astfel de bombă”, a declarat specialistul, citat de Mediafax.

Bomba cu hidrogen este cea mai puternică armă nucleară, mult mai potentă decât bomba atomică. Potrivit historia.ro, se pare că o astfel de bombă este chia de 2.000 de ori mai puternică decât cele detonate la Hiroshima și Nagasaki. 

Mai multe