«Am renunțat la job-ul de cosmeticiană pentru a face curățenie în pielea goală». Povestea unei afaceri atipice

11 septembrie 2019 14:30   Internațional
Ultima actualizare:

A terminat facultatea și cursurile de cosmetică, dar a renunțat la tot pentru a face mai mulți bani. A pus bazele unei afaceri mai "neortodoxe": face curățenie goală sau în lenjerie intimă. Mai mult, scoțianca Victoria Murphy, în vârstă de 25 de ani, și-a făcut propria firmă și are 15 angajați: 12 fete și trei băieți.

Fiecare dintre ei câștigă între 55 și 75 de lire sterline pe oră, în funcție de nivelul de numărul de haine la care sunt dispuși să renunțe. Înainte de a pune la punct propria companie, Victoria a "testat apele" și a apărut la câteva job-uri în costumul Evei.

"Nu am vrut să-i pun pe cei din echipa mea în nicio situație pe care nu aș fi experimentat-o eu înainte. Am știut că vreau o afacere distractivă și riscantă, dar nu extrem de periculoasă. Nu suntem un serviciu de escorte. Ceea ce oferim sunt distracție și flirt. Când am făcut și eu asta, nimic nelalocul lui nu s-a întâmplat", a povestit tânăra pentru The Sun.

Ce servicii oferă firma Victoriei Murphy

Cei care apelează la serviciile de curățenie și companie ale firmei Victoriei, au de ales dintre trei oferte: curățenie în lenjerie intimă - 55 de lire sterline pe oră, topless - 65 de lire sterline pe oră, nud - 75 de lire sterline pe oră.

"Cel mai important lucru este ca cei care doresc să se angajeze să aibă experiență în servicii de curățenie, de o personalitate plăcută, pentru că trebuie să relaționeze cu clienții. De asemenea, trebuie să fie confortabili cu nuditatea", a mai spus Victoria.

Mai multe