Ambasadorul Italiei în Congo a fost ucis în timpul unei tentative de răpire
Ambasadorul Italiei la Kinshasa a fost ucis luni prin împuşcare, într-un atac armat care a vizat un convoi al Programului Alimentar Mondial (PAM), în timpul unei vizite în apropiere de Goma, în estul Republicii Democratice Congo, potrivit unor surse diplomatice.
Primele informaţii arată că ambasadorul italian, Luca Attanasio, ar fi fost ţinta unei tentative de răpire, însă situaţia a degenerat, iar ambasadorul a fost ucis. Ambasadorul Luca Attanasio ”a murit din cauza rănilor”, a declarat o sursă de rang înalt de la Kinshasa.
Luca Attanasio a fost şef al misiunii ONU - MONUSCO în Congo din septembrie 2017, iar în octombrie 2019 a fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Italiei în Republica Democrată Congo.
Alte două persoane au fost ucise în atac, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei în regiunea Nord-Kivu, maiorul Guillaume Djike, fără să precizeze identitatea victimelor.
Știre în curs de actualizare