Amendă astronomică pentru Volkswagen. Producătorul german, sancționat cu un miliard de euro
Decizie importantă privind viitorul producătorului auto Volkswagen. Procuratura din Germania a impus acestui producător o amendă colosală, de 1 miliard de euro în scandalul emisiilor, aceasta fiind una dintre cele mai mari amenzi aplicată vreodată unei companii germane.
Decizia de a amenda Volkswagen a fost luată miercuri, 13 iunie, de către procuratură, iar producătorul auto a precizat public că acceptă să plătească această sancțiune.
”Volkswagen a acceptat amenda şi nu va face apel împotriva acesteia. În acest fel, Volkswagen îşi recunoaşte responsabilitatea pentru criza diesel”, potrivit unui comunicat al grupului.
Scandalul manipulării testelor de poluare ale vehiculelor diesel a izbucnit în 2015, când Volkswagen a recunoscut în Statele Unite că a instalat pe acestea software-uri ilegale pentru a reduce emisiile în timpul testelor.
Dispozitivul era programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situatiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactiva sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului. Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon, relatează Mediafax.
Scandalul a izbucnit în 2015
Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante. Constructorul german a fost acuzat de instalarea unui software special în caluclatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi.