Angela Merkel, ultima vizită oficială la Moscova. I-a cerut lui Putin eliberarea lui Navalnîi. Ce răspuns a dat președintele rus

20 august 2021 20:34   Internațional
Ultima actualizare:

Vineri, 20 august, Angela Merkel a făcut ultima vizită oficială în Rusia, din postura de cancelar al Germaniei. În întâlnirea cu Vladimir Putin, aceasta i-a cerut eliberarea opozantului Alexander Navalnîi, condamnat la închisoare în februarie, pentru doi ani și jumătate.

“Încă o dată i-am cerut preşedintelui rus eliberarea lui Alexei Navalnîi şi am spus clar că voi continua acest lucru", a declarat Merkel la o conferinţă de presă comună cu Putin, la Moscova, informează lefigaro.fr, citat de news.ro.

Liderul de la Kremlin a răspuns că principalul său opozant nu este deţinut pentru "activităţile sale politice", ci pentru o "infracţiune criminală faţă de parteneri străini", refuzând astfel cererra cancelarului.

Aleksei Navalnîi, cel mai aprig critic al lui Putin, a fost arestat în ianuarie, la întoarcerea din Germania, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok. Acesta a acuzat Kremlinul şi FSB de otrăvire, o acuzaţie pe care Moscova a respins-o. Vizita Angelei Merkel în Rusia vine la un an de la episodul otrăvirii lui Navalnîi.

Putin: “Germania rămâne unul dintre principalii noștri parteneri din Europa”

 “Chiar dacă avem diferende profunde, noi vorbim între noi şi acest lucru trebuie să continue să rămână aşa'', a spus Angela Merkel, adresându-se lui Vladimir Putin, potrivit AFP.   

La rândul său, liderul rus a transmis faptul că întâlnirea nu este „doar o vizită de rămas bun'', întrucât „multe chestiuni trebuie discutate''. „Germania rămâne unul dintre principalii noştri parteneri în Europa şi în lume, în special datorită eforturilor dumneavoastră din ultimii 16 ani”, a mai spus Putin.  

Mai multe