Anglia, amenințată de cel mai mare uragan din ultimii 28 de ani
Marea Britanie urmează să fie lovită de unul dintre cele mai puternice uragane din ultimii 28 de ani. Avertizarea meteo este valabilă pentru noaptea de marți (29 decembrie), iar specialiștii susțin că intensitatea vântului în această perioadă este una foarte crescută.
Furtuna din 1987 a făcut 22 de victime în Anglia, când vântul a atins viteza maximă de 115 de metri pe oră. Aproximativ 15 milioane de copaci au fost doborâți, provocând daune de aproximativ șase miliarde de euro. Cu toate acestea, potrivit express.co.uk, în cadrul Furtunii Frank care amenință Marea Britanie marți seară (29 decembrie), vântul ar putea ajunge la viteza maximă de 120 de metri pe oră.
Meteorologii se așteaptă ca valurile Mării Nordului să atingă înălțimi de 9 – 12 metri, îndreptându-se spre coasta de vest. Comunitățile din nordul Angliei, care nici nu au apucat să se recupereze după inundații, vor fi și ele lovite de Furtuna Frank.