Are pe spate 203 tatuaje cu Simpsonii

27 septembrie 2015 20:57   Internațional
Ultima actualizare:

A îndurat 130 de ore de durere să îşi împlinească visul! Australianul Michael Baxter a ţinut morţiş să intre în Cartea Recordurilor şi a reuşit. El şi-a făcut cele mai multe tatuaje cu “Simpsonii”.

Şi-a umplut tot spatele cu 203 tatuaje ale personajelor din celebrul serial de desene animate “Familia Simpson”. Pe parcursul a doi ani, gardianul de penitenciar Michael Baxter, de 52 de ani,  din Melbourne,  a îndurat ore de durere la salonul unei artiste care i le-a făcut. Şi a plătit suma de 12.000 de dolari australieni (33. 178 de lei) pentru ca spinarea sa să se transforme într-o adevărată operă de artă. Dar a meritat, fiindcă şi-a garantat un loc în Cartea Recordurilor, detronându-l pe Lee Weir, de 28 de ani, care deţinea recordul pentru cele 41 de tatuaje cu Homer Simpson pe care le are pe braţul stâng. “Am vrut ceva cu totul unic şi cum iubeam aşa de mult Simpsonii am găsit soluţia. Singura problemă este că nu pot să-mi văd tatuajele, fiindcă sunt pe spate. Trebuie să mă chinuiesc cu o oglindă ca să le pot admira”, zice Baxter.

Click! spune

”Familia Simpson” e unul dintre cele mai îndrăgite seriale de animaţie. De la debutul său, la 17 decembrie 1989, au fost difuzate 574 de episoade pe parcursul a 26 de sezoane. E considerat unul dintre cele mai influente seriale ale tuturor timpurilor. A fost difuzat şi în România.

Mai multe